Încercarea de astăzi de a debloca activitatea Consiliului Județean s-a lovit iar de boicotul consilierilor județeni PD-L. Aceștia au fost în sală dar nu au participat pur și simplu la votul care ar fi adus deblocarea consiliului prin validarea mandatelor consilierilor județeni USL care îi înlocuiesc pe cei care au câștigat mandate de deputat.
Conducerea CJ BN a convocat pentru astăzi o şedinţă extraodinară în cadrul căreia s-a propus și validarea mandatelor supleanţilor propuşi de alianţa USL.
Chiar dacă instanţa a decis ca în cadrul Consiliului Judeţean să fie adoptate hotărâri prin care să fie validate mandatele Mirelei Cîrcu, a lui Nicolae Lupaşn, Vasile Puica şi Arpad Szanto, grupul consilierilor judeţeni ai PDL nu a votat proiectele de hotărâre.
Cele patru proiecte au primit doar câte 13 voturi favorabile, lucru care nu a ajutat la validarea celor propuşi. Cei patru supleanţi au fost propuşi de USL să ia locul noilor parlamentari de Bistriţa-Năsăud.
Doina Pană, Daniel Suciu, Stelian Dolha şi Ioan Deneş au fost nevoiţi să renunţe la fotoliile din Consiliul Judeţean după ce au fost aleşi parlamentari la scrutinul din decembrie 2012.
Așadar, nici de această dată nu s-a reușit deblocarea Consiliului Județean și se pare că nici apelul la instanță făcut de președintele Radu Moldovan nu a reușit să rezolve ceva. USL și-a pierdut majoritatea prin plecarea celor patru consilieri județeni în funcții de deputați și nu poate lua hotărârile pe care le dorește, printre care și numirea lui Dorin Popescu în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean. De fapt numirea vicepreședintelui este marea miză, democrat-liberalii negociind intens cu PP DD majoritatea pentru a-l numi pe Eugen Curtean în această funcție.