Asta susţin reprezentanţii instituţiei care justifică astfel faptul că vor să numeasă alţi consilieri judeţeni în locul lui Luca Peter şi Ştefan Todea.
„Consiliul Judeţean Bistriţa-Năsăud nu a primit nicio notificare prin care să fie anunţat faptul că excluderea celor doi, mai exact hotărârea de încetare a celor două mandate, ar fi fost atacată în instanţă”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Bogdan Ivan.
Mâine, consilierii judeţeni se vor întruni în cadrul unei şedinţe extraordinare. Pe ordinea de zi conducerea CJ BN a introdus două proiecte de hotărâre care vizează validarea unor noi consilieri judeţeni care să le ia locul lui Luca Peter şi Ştefan Todea.
Potrivit listei celor două partide din care aceştia fac parte, PDL şi respectiv PP DD, supleanţii sunt Radu Văsieş şi Ciprian Breşfelean.
Luca Peter şi Ştefan Todea au constestat în instanţă excluderea din rândul consilierilor judeţeni. Procesele au fost intentate în data de 12 martie însă deocamdată nu a fost stabilit un termen de judecată în cele două dosare.