Mare parte a consilierilor locali nu stiu nimic de intentia Gloriei Bistrita de a-si vinde bunurile, insa sunt total impotriva acestei masuri, mai ales ca terenul a fost primit gratuit de club, de la municipalitate. Primarul Bistritei vede insa cu totul altfel aceasta actiune.
Gloria Bistrita este datoare "pana peste cap" statului, si nu numai. Cu toate ca primeste bani cu nemiluita, nu si-a achitat datoriile, iar pentru a atrage mai multe fonduri, conducerea clubului s-a gandit ca ar fi bine sa-si vanda bunurile catre… primarie.
Desi Primaria Bistrita, dar si Consiliul Judetean i-a sustinut an de an si numai in 2010 au primit "cadou" 21 miliarde lei vechi, banii sunt total insuficienti, astfel incat conducerea Clubului a gasit "solutia salvatoare".
Vineri, intr-o conferinta de presa, conducerea Clubului a anuntat ca situatia este dezastroasa si au gandit noi solutii pentru iesirea din criza. Intr-o prima faza, conducerea Gloriei ar vrea sa infiinteze o noua societate comerciala la care bistritenii, fani ai echipei, sa poata cumpara actiuni. O alta solutie minune gandita de "capetele luminate" de la Gloria este si vanzarea bazei sportive din Parcul Municipal. Pe la "coltul blocului" se aude ca valoarea la care s-ar vinde stadionul ar fi 40 milioane euro, platit in rate pe 10 ani.
Consilierii locali nu stiu de intentia clubului de a-si vinde proprietatile. Cu toate acestea, la auzul vestii, consilierii se declara total impotriva acestei variante.
"Mi se pare o tampenie ceea ce vor sa faca! Sa primesti si apoi sa vinzi? Potrivit legii, acest teren trebuie sa revina municipalitatii. Ce fac acuma? Il vand?? ", a declarat revoltat consilierul local Dan Molnar pentru Bistriteanul.ro.
"Nu stiu de asa ceva. Dar mi se pare o bazaconie! Nici nu stiu daca au voie! Oricum, ma abtin de la comentarii pentru ca nu stiu nimic despre asta", a declarat razand consilierul local Gavril Tarmure.
"Este o smecherie si o figura de-a lor. Storc bani fara o performanta considerabila. Si nu se ingrijesc de cresterea tineretului bistritean care poate sa se remarce pe aceasta latura. Bineinteles ca doar cumparand jucatori au nevoie de bani ca sa traiasca asa cum au trait pana acum. Oricum un lucru e clar: NU SUNT DE ACORD!", a declarat suparat consilierul local Isvan Iliyes.
"Nu am nici o data cu privire la acest subiect. Va trebui sa existe o discutie. Nu va pot raspunde ca nu stiu. Oricum, exista o colaborare si evident ca stadionul e al comunitatii. Cel putin in faza aceasta. Opinia mea se va vedea in momentul in care se va discuta acest lucru", a declarat mirat consilierul local Constantin Rus.
"Nu stiu aceasta poveste. O sa ma documentez. E foarte clar oricum: ce primesti cadou nu vinzi. Trebuie vazute oricum clauzele, trebuie verificata situatia in profunzime. Vis-a-vis de fiecare lucru, exista o explicatie. Si in cazul acesta, trebuie sa ni se dea o explicatie. Dar e stadionul nostru, al tuturor. Ce primesti cadou nu vinzi", a declarat pentru Bistriteanul.ro consilierul local Camelia Tabara.
"Consider ca stadionul ar trebui sa revina primariei, pentru ca ea a sustinut si sustine in continuare, iar echipa ar trebui sa mearga inainte. As fi de acord cu ceea ce vor sa faca daca stadionul ar reveni primariei", a comentat actiunea celor de la Gloria, pentru Bistriteanul.ro, consilierul local Filip Moisil.
Consilierul local Gheorghe Tuta s-a abtinut de la comentarii: "Nu cunosc detalii. Oricum, nu pot sa comentez acum despre acest lucru. In acest moment habar nu am despre acest lucru si nu comentez. Trebuie sa ma documentez", a declarat acesta pentru Bistriteanul.ro.
Primarul Bistritei priveste insa cu alti ochi aceasta actiune a Clubului Gloria: "Eu nu cred ca vor sa vanda. Adica nu cred ca ar fi persoane interesate sa cumpere peluza si niste betoane. E drept ca Gloria trebuie sa gaseasca solutii pentru a rezista in Campionatul National. Activitatea lor fotbalistica ne aduce si noua avantaje asa ca si in acest an voi merge in fata consiliului local cu propunerea de a-i sustine cu 20 miliarde lei vechi. Daca ei au gasit solutia aceasta, de a vinde, e patrimoniul lor si fac ce vor cu el. Gloria a primit aceasta baza. Ei au dotat-o, au dezvoltat-o, ajutati bineinteles de firme din oras sau de alte institutii. Din pacate nu-i putem sprijini in aceasta situatie. Indiferent de ce ar face, nu cred ca cineva o sa cumpere. Mie mi se pare a fi un imprumut cu gaj. Adica cine o sa o cumpere, o va lasa tot acolo in folosul Gloriei pana cand Gloria o va rascumpara", a declarat pentru Bistriteanul.ro primarul Bistritei, Ovidiu Cretu.