Politistii bistriteni reusesc sa descopere zi de zi bistriteni care se ocupa de comercializarea tigarilor de contrabanda. Ieri au mai confiscat peste 350 de pachete de tigari si au depistat si o pensionara care practica aceasta metoda.
Agentul principal Claudia Creta, purtatorul de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Bistrita-Nasaud, a declarat ca „politistii din Dumitra au oprit ieri in trafic autoturismul marca Ford Mondeo condus de Liviu S., de 24 ani, din Bistrita. In urma controlului masinii au fost gasite 368 de pachete cu tigari, pentru care soferul nu a putut prezenta acte de provenienta, acestea neavand aplicate timbre fiscale”.
Persoana depistata a fost sanctionata cu amenda in valoare de 1.000 lei iar tigaretele au fost confiscate.
De asemenea, tot ieri, politistii din Beclean au depistat pe raza localitatii Sieu Odorhei, o pensionara in timp ce oferea spre vanzare patru pachete de tigari fabricate in Ucraina, marfa pentru care nu a putut prezenta acte de provenienta.
Claudia Creta a mai adaugat ca “femeia a fost avertizata de oamenii legii cu privire la riscurile la care se expune facand acte de comert ilegal si s-a dispus confiscarea celor 4 pachete de tigari”.