Patronul Complexului „Galaxy” a fost condamnat în 2011 la trei ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism şi întreţinere de raporturi sexuale cu minore. Milu a cerut magistraţilor să fie eliberat condiţionat, motivând că este grav bolnav. În iunie anul trecut, judecătorii au decis ca Ştefan Milu să fie eliberat din detenţie.
Procurorii DIICOT l-au arestat în anul 2006 pe patronul Complexului „Galaxy” din Bistrița, Ştefan Milu, care era acuzat de trafic de carne vie, respectiv proxenetism, şi întreţinere de relaţii sexuale cu minore. Milu era acuzat și că ar fi desfăşurat afaceri ilegale în motelul pe care îl deţinea.
După ce au adunat suficiente probe împotriva lui Ştefan Milu, procurorii au cerut trimiterea acestuia în judecată. În dosarul în care patronul de la „Galaxy” a fost judecat, şase minore apărau ca parte vătămată, acestea susţinând că sub îndrumarea şi grija lui Ştefan Milu au întreţinut raporturi sexuale contra cost.
Ajuns în faţa insanţei, pe baza probelor şi a declaraţiilor, Milu a fost găsit vinovat, magistraţii condamnându-l la trei ani de închisoare cu executare.
Pe perioada procesului Ştefan Milu a stat opt luni închis în Penitenciarul Bistriţa, iar mai apoi a fost transferat la Rahova pe motiv că era bolnav.
În 2011, Ştefan Milu a cerut instanţei de judecată să-l elibereze din arest pe motiv că era grav bolnav însă imediat după ce a depus cererea a şi retras-o.
Bistriţeanul s-a răzgândit însă din nou şi în mai 2012 a făcut o nouă cerere de eliberare condiţionată. De această dată a ajuns în faţa judecătorilor care au admis cererea.
„În baza art. 450 Cod procedură penală raportat la art. 59 Cod penal, admite propunerea comisiei pentru eliberare condiţionată de la Penitenciarul Bistriţa şi în consecinţă : Dispune eliberarea condiţionată a condamnatului Ştefan Milu aflat în Penitenciarul Bistriţa în executarea pedepsei de trei ani de închisoare”, se arată în motivarea instanţei de judecată.
Astfel, deşi trebuia să stea închis până în aprilie 2014, Ştefan Milu a scăpat de detenţie în 1 iunie 2012, cu aproape doi ani mai repede decât trebuia dacă şi-ar fi executat integral condamnarea.
Chiar dacă acuzaţiile care i s-au adus s-au dovedit a fi adevărate, patronul Complexului „Galaxy” se bucură de libertate motivând că este extrem de bolnav şi că în aceste condiţii nu poate sta în puşcărie.