Până în 6 octombrie, elevii bistrițeni pot să participe la concursul Campaniei Pro-Cultura S’love, derulat de câțiva ani buni de Serviciul Educaţie și Turism din cadrul Primăriei Bistriţa. Cei mai mici elevi (clasele III-IV) au de desenat, cei din clasele VII-VIII au de scris o poveste pe tema „Bistrița, toamna”. Nici liceenii nu au fost uitați!
Concursul derulat în cadrul campaniei Pro-Cultura S’love 2014 este destinat elevilor de gimnaziu şi liceu dar cuprinde şi o secțiune de desene la care se pot înscrie elevii din clasele III-IV care vor trebui să surprindă, în lucrările lor artistice, cum arată Bistrița într-o toamnă atât de frumoasă precum cea pe care tocmai o traversăm.
La secţiunea „Gimnaziu” (clasele VII-VIII) există o temă prestabilită: „Bistriţa, toamna” și presupune redactarea unui text literar/poveste de minim 300 de cuvinte. Lucrările vor conţine obligatoriu, pe verso numele, prenumele, clasa, şcoala, profesorul coordonator şi vor fi transmise până la data de 6 octombrie, la Primăria municipiului Bistriţa, Serviciul Educaţie, Turism, Str. Nicolae Titulescu nr. 3.
La secţiunea „Liceu” (clasele IX-XII) libertatea este totală. Elevii bistrițeni își pot manifesta talentul literar în lucrări de poezie, proză (Proză fantastică / SF) sau eseu. Lucrările de la secţiunea liceu, semnate cu pseudonim, vor fi transmise tot până la data de 6 octombrie pe adresa de e-mail: ioana_bradea@yahoo.com.
Numele, prenumele, clasa şi şcoala de provenienţă, secţiunea, titlul precum şi pseudonimul sub care s-a transmis lucrarea vor fi transmise până la aceeaşi dată la adresa de e-mail mihaela.curteanu@yahoo.com. Juriul va fi alcătuit din scriitori bistriţeni consacraţi.
Mai multe detalii se pot obține de la Serviciul Educaţie și Turism. Persoană de contact Mihaela Curteanu: 0756-122.015 sau 0263/22.47.06 interior 109.
Foto: Arhivă