Momente de exceptie pregatite la acest sfarsit de saptamana pentru bistriteni. Maine, de la ora 19.00, iubitorii de muzica simfonica sunt asteptati cu drag la Sinagoga Bistrita unde va avea loc un concert extraordinar sustinut de Orchestra Liutaria.
Societatea de Concerte Bistrita a pregatit maine seara de la ora 19.00 un moment extraordinar de muzica simfonica.
Orchestra “Liutaria” va sustine in fata bistritenilor un concert extraordinar, avand in program lucrari de Antonio Vivaldi si Alessandro Marcello.
Solistii Delia Cimpeanu - vioara, Stefania Dobrican - vioara, Andrei Ciobanu - vioara, Rares Munthiu - vioara, Titus Flueras - vioara, Aurel Marc - oboi, Alexandru Rebrean – flaut si Octavia Marc la Clavecin vor prezenta in fata publicului “dublul concert pentru doua viori in la minor, nr.8 si nr. 11”, “La Tempesta di Mare” si “Primavara” de Antonio Vivaldi si “concert pentru oboi, orchestra de coarde si basso continuo, in re minor” de Alessandro Marcello.
Bistritenii sunt asteptati cu mult drag sa savureze aceste delicii muzicale, intrarea fiind libera.