Comuna persecutata politic! Acesta este mesajul pe care primarul din Cosbuc, Nicolae Anghel, il va pune la intrarea in comuna pe un panou! Ideea nu e noua si a fost la un pas de a fi pusa in practica de primarul din Feldru, anul trecut.
Alocarea bugetara si urmarile ei... Primarul comunei Cosbuc, Nicolae Anghel, este foarte revoltat pentru ca nu a primit niciun ban de la Consiliul Judetean pentru 2011.
Acesta a declarat in cadrul unei conferinte de presa organizata la sediul PSD ca nu a primit bani pentru ca nu are culoarea politica a celor aflati la conducerea CJ-ului.
“Comuna persecutata politic! Asta voi scrie pe un panou pe care il voi pune la intrarea in comuna. Niciun democrat-liberal nu va mai pune piciorul la mine in Cosbuc. Nu se poate sa faca asa ceva, sa nu dea bani doar pentru ca sunt primar PSD”, a declarat Nicolae Anghel.
Primarul din Cosbuc spune ca banii impartiti la rectificarea bugetara au fost indreptati cu prioritate doar spre primariile “portocalii”.
Acesta sustine ca Liviu Rusu are un tupeu de nedescris si o nesimtire fara margini. Aceeasi idee, de a pune panou la intrarea in comuna, a avut-o anul trecut si primarul din Feldru, Stefan Sangeorzan.
In toamna, primarul a spus ca va pune un panou la intrarea in Feldru pe care sa scrie “Comuna persecutata politic” pentru ca din cinci proiecte care vizau reabilitarea drumurilor comunale si forestiere din localitate, reabilitarea caminului cultural si a unei gradinite, amenajarea de spatii verzi si a unei baze sportive, niciunul nu a fost aprobat.
Sangeorzan spunea la vremea aceea ca a depus proiectele la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale si la Ministerul Mediului si Padurilor in vederea obtinerii finantarii, dar ca nu au fost aprobate din cauza culorii politice pe care o are.
Initial, desi era hotarat sa puna acest panou, primarul a renuntat la aceasta idee in speranta ca situatia se va rezolva.
Impartirea banilor pentru primarii facuta de CJ a aratat insa ca sperantele primarului din Feldru au fost zadarnice...