39 de brazi confiscati si amenzi de 12.000 lei - asta este captura si amenzile aplicate de politisti in ultimele zile. Cei care transportau pomii de Craciun nu au putut prezenta oamenilor legii actele de provenienta iar astfel toata marfa le-a fost confiscata. La sfarsitul lunii trecute au mai fost confiscati 110 de brazi.
“Afacerea” cu comertul ilegal de brazi este in plina desfasurare! In acest sfarsit de saptamana politistii din cadrul Sectiei nr. 1 Politie Rurala impreuna cu silvicultori din cadrul Ocolului Silvic Dealu Negru, au actionat pentru prevenirea si combaterea delictelor silvice de pe Valea Budacului. Cu aceasta ocazie au fost confiscati 20 de brazi in valoare de 500 lei si au aplicat cinci amenzi, valoarea totala a acestora fiind de 10.000 lei.
O femeie din Beclean a cazut si ea “in plasa” politistilor ieri in timp ce a fost surprinsa ca avea asupra ei 19 brazi.
“In 06.12.2011, in baza Planului comun de actiune “Scutul Padurii 2011”, politistii au ridicat in vederea confiscarii 19 brazi detinuti fara documente de provenienta in vederea comercializarii de M. N. de 36 ani din Beclean. Aceasta a fost sanctionata cu suma de 2000 lei”, a transmis purtatorul de cuvant a IPJ BN, subinspector Antonela Gorgan, printr-un comunicat remis presei.
La sfarsitul lunii trecute o alta captura de brazi a fost facuta. Trei barbati au fost opriti in trafic de oamenii legii, in zona aerodromului, in timp ce transportau intr-o camioneta cantitatea de 110 brazi. Toata marfa a fost confiscata deoarece barbatii nu au putut prezenta actele de provenienta.
Toti brazii confiscati vor ajunge in pietele din municipiu unde vor fi vanduti de Directia Silvica care a decis ca in acest an sa nu taie nici un pom pentru Craciun.