„Un MCV în mişcare, colegu’!” „Pe unde s-o iau din Bistriţa spre Dorna, colegu’?”, „Probleme de service, colegu’, lasă-mă să te depăşesc puţin şi spune-mi dacă-mi joacă roata din spate, stânga...” – acestea sunt doar câteva din replicile care pot fi auzite în maşinile bistriţenilor care conturează, de doi, trei ani – o adevărată comunitate pe canal
Se pare că nu suportă singurătatea nici la volan. Inspiraţi de conducătorii tirurilor care transportă marfă, unii şoferi bistriţeni îşi comunică tot felul de informaţii despre starea vremii, radare sau echipaje de poliţie aflate la pândă – tot mai mulţi şoferi bistriţeni şi-au montat în maşini staţii de emisie-recepţie, conectate la priza din autovehicul.
O asemenea staţie costă aproximativ 300 de lei, funcţionează pe o rază de 5 – 10 kilometri şi, datorită antenei lungi instalate pe capota maşinii, şoferii se recunosc între ei şi îşi dau seama cu ce autovehicul pot să intre „la discuţii”.
În timp, între şoferi s-a format o adevărată comunitate care funcţionează pe sistemul „Google”: oamenii au ajuns să se informeze reciproc şi să-şi transmită o serie de amănunte despre străzile blocate, accidentele survenite pe diverse şosele sau radare amplasate de poliţia rutieră.
Şoferii nu îşi cunosc numele real şi par că nici nu au nevoie de aşa ceva: fiecare se prezintă sau se adresează vecinului din trafic folosind apelativul „colegu’” / „colega”.
Totul devine de-a dreptul haios când, plictisiţi de atâtea probleme legate de trafic, şoferii încep să discute aprins între ei chestiuni arzătoare la ordinea zilei: de obicei politice, sociale sau sportive.