După furtunile de la finalul săptămânii trecute care au provocat multe probleme în județul nostru, au urmat câteva zile de căldură infernală. Astăzi, specialiștii dau o nouă avertizare de cod galben în Bistrița-Năsăud:
Vremea instabilă își face din nou loc în Bistrița-Năsăud, iar specialiștii au dat o nouă avertizare de cod galben care a intrat în vigoare la ora 13.00.
Fenomenele vizate sunt „averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp. (...) În a doua parte a zilei de sâmbătă (2 iulie), îndeosebi la deal şi la munte, local vor fi averse torenţiale, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină", informează site-ul oficial al Administrației Naționale de Meteorologie.
Zonele afectate sunt Sîngeorz-Băi, Bistrița Bârgăului, Cetate, Dumitrița, Ilva Mare, Ilva Mica, Josenii Bârgăului, Leșu, Livezile, Lunca Ilvei, Măgura Ilvei, Maieru, Monor, Poiana Ilvei, Prundu Bârgăului, Rodna, Șanț, Șieu, Șieuț, Tiha Bârgăului.