Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania a solicitat institutiei condusa de Liviu Rusu sa decida: ori emite un nou certificat de urbanism pentru varianta Sud a centurii ocolitoare a Bistritei, ori acest proiect va fi retras de la finantare. Insa, in CJ BN, nimanui nu-i pasa de aceasta solicitare ...
Controversata centura de sud a devenit in ultimele luni marul discordiei intre primarul Ovidiu Cretu si presedintele Consiliului Judetean, Liviu Rusu.
Dupa ce primarul Ovidiu Cretu a anuntat ca si-ar dori ca centura Bistritei sa porneasca din Viisoara, in zona Gropii Saratii, sa traverseze apa inspre valea Budacului (zona Zavoaie), se continue prin padurea Codrisor, pe cursul raului Bistrita, Valea Ghinzii, sa traverseze Dealul Cocosului si sa se uneasca cu DN 17, in zona Unirea, Consiliul Judetean Bistrita-Nasaud a afirmat ca aceasta idee ii apartine. Mai mult decat atat, pentru ea a fost emis si un certificat de urbanism, act necesar inceperii unei investitii.
Motivul pentru care certificatul a fost emis de Consiliul Judetean si nu de Primaria Bistrita este ca investitia se intinde si pe teritoriul comunei Livezile, care depaseste atributiile lui Cretu.
Intre timp, lucrurile s-au schimbat … Mai nou varianta agreata de Liviu Rusu este traseul Sarata - Monariu - Budacu de Jos - Jelna - Ghinda traseu care s-ar intersecta cu DN 17 in zona Livezile. Astfel ca, Liviu Rusu a retras certificatul de urbanism emis deja pentru varianta sud, sustinand cea de-a doua varianta.
Noua varianta este total diferita fata de cea pentru care s-a emis certificat de urbanism, astfel ca, aceasta nu va fi aprobata, iar reprezentantii Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania vor ca situatia sa se clarifice.
In acest sens, au transmis o solicitare catre CJ BN, prin care cer sa ia o data pentru totodeauna o decizie: ori sa emita un nou certificat de urbanism pentru varianta pentru care a fost retras un astfel de document, ori se va retrage finantarea.
Data limita pana la care trebuia dat un raspuns expira astazi, insa, pana in acest moment, nimeni nu a luat o decizie.
Seful Serviciului Drumuri Judetene din cadrul, CJ BN, Alexandru Ortan, spune ca "stiu ca am primit o astfel de adresa, dar nici nu am citit-o ci am redirectionat-o catre domnul Michiu, care este si proiectantul si care va decide. Insa, acum este in concediu si abia saptamana viitoare se va intoarce. Cert este ca nimeni nu a raspuns inca la aceasta solicitare".
Contactat telefonic in legatura cu aceasta situatie, arhitectul sef din cadrul CJ BN, Victor Michiu, a refuzat sa comenteze o astfel de situatie, cea care a raspuns la telefon fiind sotia arhitectului. Aceasta sustine ca "sotul meu nu poate vorbi, este la volan".