Seria întâlnirilor informale din mediul rural, dintre localnici, conducerea administrației publice județene și șefi ai unor instituții deconcentrate, organizate la inițiativa președintelui CJ Radu Moldovan, a continuat în localitățile Șieuț, Budacu de Jos, Cetate și Dumitrița.
Spectrul discuțiilor a fost unul larg, de noutățile legislative și facilitățile oferite de Casa de Pensii, până la depunerea cererilor pentru măsuri de sprijin la APIA.
O noutate pe care o pot fructifica fermierii din județ o constituie plata redistribuită. Astfel, utilizatorii de teren care pot face dovada că utilizează (nu e neapărat să fie proprietari), o suprafață de teren între 5 și 30 de hectare, vor obține o plată a subvenției cu 47 de euro mai mare pentru fiecare hectar utilizat.
Dovada utilizării terenului se poate face în urma înregistrării în registrul agricol al localității și a obținerii unei adeverințe, care să atesta la APIA acest fapt.
Pentru orice informații suplimentare, poate fi obținută asistență din partea funcționarilor APIA Bistrița-Năsăud la numărul de telefon 0263/218.033; OJPDRP Bistrița-Năsăud la numărul de telefon 0363 / 860. 281 sau Direcția de Agricultură a Județului Bistrița-Năsăud la numărul 0263-232019.
Delegația a fost condusă de președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud, Emil Radu Moldovan și a fost compusă din:
Ioan Deneș – Senator;
Daniel Suciu – Deputat;
Romeo Florian - Președintele Asociației Comunelor din județul Bistrița-Năsăud și primar al comunei Lechința;
Ovidiu Frent - Subprefectul Județului Bistrița-Năsăud;
Florin Căpraru - Director APIA Bistrița-Năsăud;
Daniel Pop - Șeful ITRSV Bistrița-Năsăud;
Ioan Fechete - Directorul Casei Județene de Pensii Bistrița-Năsăud;
Dr. Toni Varga – Director Adjunct DSVSA.
CONSILIUL JUDEȚEAN
Purtător de cuvânt,
Bogdan-Gruia Ivan