Cum a început Revoluția, la Bistrița?

Ascultam la Europa Liberă și aflasem că deja începuseră mișcările la Timișoara. Ne soseau informații și de la șoferii de camioane care veneau din țară. Dimineața când am ajuns, am împrăștiat în toată fabrica Mecanica manifeste scrise de mână cu „Jos Ceaușescu”. La câteva ore, am format un grup și am plecat spontan prin tot orașul. Ni s-au alăturat oameni din toată Zona Industrială, de la toate fabricile. Am întâlnit baricade pe parcurs, cu soldați ce aveau ordin să ne oprească, dar NU au fost incidente. Situația putea degenera foarte ușor, dar în cele din urmă am ajuns în fața Prefecturii de-acum și am răbufnit, cu toții, eram 10.000 de oameni.

Au urmat câteva zile pe care mi le-amintesc cu plăcere. Țin minte că șase zile am dormit în sediul Județenei de Partid, pe paturi improvizate din scaune, birouri. Ne-a adus cafea preotul evanghelic, el avea rezerve pentru că se găsea greu la acea vreme. Am tipărit primele carnete de revoluționar, pe baza cărora aveam acces în sediu, am dat directive de apărare a obiectivelor de interes strategic...intrările în oraș, stația de tratare a apei, am tipărit Proclamația de la Bistrița și am declarat orașul liber, înainte de fuga lui Ceaușescu, cu elicopterul... trăiam clipe unice, de mare încărcătură emoțională

La Bistrița NU s-a tras niciun foc de armă, de ce vedeți Revoluția ca un act de curaj?

Păi noi NU știam ce se va întâmpla! Am mers cu mâinile goale, pregătiți să manifestăm împotriva comunismului. Eu personal, dimineața am plecat la serviciu și nu aveam de unde să știu ce se va întâmpla pe parcurs... nici nu visam la asemenea mișcări de stradă. Cine îndrăznea să se gândească măcar la asemenea strategii, pe vremea comunismului? Totul a fost spontan!

De ce sunt doar câțiva revoluționari, dacă în stradă au ieșit 10.000 de oameni?

Doar cei care conduceau grupuri pot avea carnet de revoluționar... așa e legea. Și, bineînțeles cei care au dorit să parcurgă etapele, cei care s-au implicat în întocmirea dosarelor.

Ce merite aveți, ca revoluționar?

Toți cei care facem parte din Asociația 22 Decembrie am participat activ la manifestații, am coordonat acțiunile din stradă. Vă spun că NU a fost ușor să temperăm masele pentru că la ce tensiune era în acele clipe, era suficient să arunce careva o sticlă spre militari și ăia, de spaimă să deschidă focul. Puteau muri oameni, cum s-a întâmplat în alte orașe...

Revoluția de la Bistrița e privită de unii ca o glumă, cu o serie de personaje care pe parcurs au atins sfere ale puterii, mai ales la nivel național. Cum vedeți dumneavoastră acele zile?

Revoluția a fost un act spontan, de curaj și e o jignire pentru cei care am ieșit în stradă în acele vremuri, dacă se crede așa ceva. Noi eram pregătiți pentru orice, de unde să știm că NU se va trage? Etajul doi și trei al Județenei de partid era înțesat de militari cu glonț pe țeavă. La fel era și peste drum, în Hotelul Coroana. Erau riscuri enorme la care noi ne-am supus, dar nu am conștientizat, poate din cauza euforiei, a entuziasmului. Vorbesc strict de ce s-a întâmplat la Bistrița.

Există impostori printre cei de pe lista revoluționarilor din Bistrița?

Îi cunosc personal, iar toți cei de pe listă au fost în stradă la acea vreme. Puteau fi mai mulți, dar NU s-au ocupat de acte... și noi le-am depus pe ultima sută de metri. Dar nu sunt impostori... toți sunt revoluționari și au fost gata să moară.

Era stabilitate în comunism, locuri de muncă, apartamente... unele avantaje. Acum e libertate, dar sunt mulți care regretă regimul trecut.

Era loc de mai bine, noi am luat puterea și nu am știut ce să facem cu ea. Am vrut să fim liberi și acum suntem. Lumea trebuia întrebată despre comunism în contextul acela... de exemplu și mie îmi pare rău că l-au împușcat pe Ceaușescu... trebuia să-l judece, dar în acele clipe, câți oameni ar fi spus că regretă comunismul? Lucrurile erau grave... nu erai liber, nu era mâncare, era teroare, dar se pare că mulți au uitat.

Avantaje aveți, ca și revoluționar... se dădea o retribuție de vreo 500 de euro pe lună, nu?

S-au sistat acum câțiva ani plățile, dar eu NU am avut parte de acești bani deoarece am avut venituri peste medie. Eu nu consider că am profitat de statutul de revoluționar,  din niciun punct de vedere. Asta deoarece la câțiva ani de la Revoluție am plecat în Germania și când am intrat în politică aveam casă și mașină și ceva bani puși deoparte...

Ce regretați acum, la 24 de ani de la Revoluție?

Era loc de mai bine... s-a câștigat libertate, dar unele lucruri NU au mers cum trebuia, cum credeam noi că va fi. Pentru libertate au murit tineri... cum e Cristian Bucur eu plâng la mormântul lui... și acuma după atâția ani, retrăiesc acele clipe cu emoție. Ce să-i mai spui unei mame îndurerate care și-a pierdut copilul sau soțul? Mă impresionează tot ce ține de acele vremuri... s-a schimbat un regim și au fost oameni ce au plătit cu sânge pentru libertate și acum nu mai știm aprecia aceste valori, din păcate... asta mă întristează.