Acestea au fost amenajate în gropi săpate în pământ de către armatele horthyste, care aduceau cimentul și pietrișul tocmai din Ungaria.

Toată grupa nordică a Carpaților Orientali încă poartă urme ale trecerii armatelor horthyste în cel de-al Doilea Război Mondial. Și acum, 70 de ani mai târziu acestea pot fi încă observate, asta din cauza retragerii în grabă a armatei, care nu a mai avut timp să le distrugă cum era în plan.

Este vorba despre buncăre, care au fost amenajate în munți, în puncte strategice. Doar pe teritoriul județului Bistrița-Năsăud au fost amenajate zeci de astfel de cazemate.

Potrivit lui Nicolae Cristian Bădescu, care a studiat fenomenul și chiar i-a dedicat un studiu numit „Linia Arpad- moștenirea horthystă a Carpaților Orientali”, astfel de buncăre au fost amenajate pe teritoriile localităților Rodna, Ilva Mică, Ilva Mare și Mureșenii Bârgăului.

Doar pe teritoriul localității Ilva Mare au fost amenajate 18 astfel de fortificații, majoritatea dintre ele având rol defensiv. La aceste cazemate munceau lucrătorii silnici care de multe ori nu știau foarte bine la ce lucrează. Mai mult, lucrătorii erau obligați să-și ia angajamente scrise și verbale că nu vor oferi informații numănui cu privire la aceste buncăre.

Înainte să se apuce de treabă, armatele horthyste au studiat fortificațiile franceze și belgiene și și-au adaptat construcțiile la condițiile de mediu din Carpați. Diferența dintre buncărele francezilor sau belgienilor și cele ale ungurilor consta în mărime și rigiditate. Cele de pe Valea Bârgăului și a Ilvelor erau mai ridige și aveau dimensiuni mai mici.

Care era rolul acestor buncăre? Ei bine, au fost amenajate cinci tipuri de cazemate, pentru retragere, supraveghere sau tragere, pentru muniție, soldați sau ofițeri.

Buncărele erau făcute în  gropi săpate în pământ, din beton de calitate superioară, singurul existent în acea perioadă care rezista la temperaturi de sub -5 grade Celsius. Atât betonul, cât și pietrișul erau aduse din nordul Ungariei. Odată buncărul gata, acesta era acoperit cu un strat de 30-40 de centimetri de pământ pentru camuflare.

Betonul era făcut manual de către muncitorii silnici, iar materialul era urcat pe versanți cu ajutorul unui sistem bazat pe troliuri și cu vagonete pe căile ferate miniere.

Buncărele avea uși blindate, iar când se închideau fiecare soldat dispunea de 4 metri cubi de aer. Fiecare soldat dispunea astfel de aer suficient pentru a staționa 4 ore.

La retragere, aceste cazemate trebuiau distruse, însă retragere în grabă a armatei le-a lăsat pe unele dintre ele aproape intacte.

Mai multe detalii despre acest subiect citeşte AICI.

SURSA FOTO: Nicolae Cristian Bădescu