Un tânăr de 24 de ani, amețit bine de droguri, a reușit în doar o oră să distrugă viețile vecinilor săi și să îi lase pe drumuri în prag de iarnă. Acesta plănuia să își omoare bunicul, aruncându-l în aer alături de apartament, însă a „uitat” că-l dăduse afară din locuință cu jumătate de zi înainte.
Andrei Condrade, un tânăr de 24 de ani care făcea necazuri vecinilor săi de ani buni a reușit în doar câteva ore să-i lase pe drumuri, în pragul iernii. Acesta folosea o instalație improvizată de încălzire, compusă dintr-o sobă și o butelie. Aseară, tânărul a decuplat butelia de la sobă, permițând să se acumuleze gaze în apartamentul de la etajul al III-lea unde locuia.
Planul său care nu are nicio treabă cu realitatea pare desprins din filme. Tânărul, care se drogase inclusiv în ziua precedentă exploziei, se certase cu bunicul său, alături de care locuise până ieri. Bătrânul a fost dat afară din locuință, iar după un scandal monstru și amenințări cu moartea s-a refugiat la biserica protestantă de care aparținea.
Din spusele vecinilor, tânărul voia să-și omoare bunicul, provocând o explozie în locuința lor comună. Acesta nu a realizat însă că bunicul său nu se mai află în locuință, pentru că îl dăduse afară cu câteva ore în urmă. De asemenea, acesta nu și-a dat seama, din pricina drogurilor, că explozia avea să îl rănească și pe el.
Mai mult, imediat după explozie, în ciuda faptului că era grav rănit, tânărul s-a deplasat la o vecină, căreia i-a cerut să îl lase să se odihnească la ea în casă, pentru că este foarte obosit.
Andrei Condrade locuia până ieri alături de bunicul său în blocul de pe strada Arțarilor. Mama sa locuiește în Turcia, unde s-a recăsătorit cu un cetățean turc. Și tânărul ar fi pe jumătate turc, însă, se pare, nu ține legătura cu tatăl natural.
Vecinii erau terorizați de ani de zile de tânărul de 24 de ani, care obișnuia să consume droguri, să facă scandal și chiar să distrugă bunurile comune de pe scară. Nu de puține ori vecinii au chemat poliția pentru a-l potoli pe tânăr. Acesta a amenințat de mai multe ori că o să arunce blocul în care locuiește în aer. Andrei Condrade a fost internat chiar la Psihiatrie, însă a fost scos de bunicul său.
Acesta nu avea niciun loc de muncă, petrecând tot timpul consumând droguri și trăind din banii trimiși de mama sa, din Turcia. Chiar ieri, polițiștii l-au vizitat pe tânăr, alertați fiind de vecinii terorizați de scandalurile provocate de acesta.