Echipajele SMURD au pornit în urmă cu puțin timp, de urgență, spre localitatea Șieuț, unde o mașină în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat. Deocamdată nu se cunosc împrejurările în care s-a petrecut accidentul, însă niciunul dintre cei cinci răniți nu a rămas blocat în mașină.
Accident în urmă cu puțin timp, în Șieuț.
O mașină în care se aflau cinci persoane s-a răsturnat, iar pasagerii și șoferul au nevoie de ajutorul medicilor.
Spre locul accidentului au pornit deja medicii și paramedicii SMURD, dar și polițiștii de la rutieră care vor stabili împrejurările în care s-a petrecut accidentul.
UPDATE: 10.08
Vinovat de accident este șoferul unei autoutilitare, un bărbat de 36 de ani chiar din Șieuț, care din cauza vitezei s-a răsturnat. Polițiștii spun că acesta nu a adaptat viteza la condițiile de drum și s-a răsturnat în afara părții carosabile.
În mașină se mai aflau încă patru persoane, iar în urma accidentului o femeie de 68 de ani din localitate a fost rănită, fiind necesar transportul la spital.
Momentan polițiștii de la rutieră efectuează cercetările la fața locului urmând să stabilească dacă bărbatul s-a urcat băut sau nu la volan. Pe numele șoferului a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.