Sună clopoțelul pentru bistrițenii ambițioși care au declarat război deschis kilogramelor în plus! Școala cu Greutate Casa EMA, proiect derulat în premieră la Bistrița, a adunat pe listă 42 de persoane cu probleme de greutate, dornice să intre într-un program ce le poate schimba radical viața.
Programul Școala cu Greutate Casa EMA se dovedește a fi o reușită, încă de la prima ediție. În perioada 16 august – 10 septembrie, cât au durat înscrierile, 42 de bistrițeni, atât femei cât și bărbați, s-au arătat dornici să răspundă provocării de a scăpa de kilogramele în plus. Aceștia au completat formularele puse la dispoziție de către organizatori, prin care li s-au solicitat informații legate de vârsta lor, înălțime, greutate corporală și talie.
Selecția primilor 5 finaliști care vor urma cursurile la Școala cu Greutate Casa EMA a avut la bază o serie de criterii, printre care indicele de masă corporală și rezistența la efort în cadrul unui program personalizat. Pe cei cinci boboci i-am întâlnit emoționați la Complexul Casa EMA din Parcul Municipal, fiind vorba de patru femei și un bărbat.
Ioan Adrian Pop are 47 de ani, este manager, iar la data înscrierii sale a fost încadrat în gradul II de obezitate. Când vine vorba de greutatea lui, Adrian știe să facă haz de necaz și să privească optimist înainte spre ceea ce va fi. “La ultimul recensământ aveam 115 kg și 1,82 m înălțime. Cam asta e situația de aproape 20 de ani. Ce-i drept sunt cam pofticios de felul meu”, ne-a mărturisit finalistul.
Adrian Pop s-a înscris la Școala cu Greutate Casa EMA, încurajat fiind de fata lui dar și de propria-i persoană. “Chiar vreau să schimb ceva pentru că nu mă mai suport”, ne spune cu sinceritatea unui adolescent, bărbatul care este un împătimit al ciclismului.
Alexandra Floarea Dărăban are 22 de ani, este ospătar de meserie și mezina Școlii cu Greutate Casa EMA. Are 80 de kg, 1,64 m înălțime și a fost încadrată în categoria supraponderală. Pasionată de dans și lectură, Alexandra ne-a povestit zâmbind că a ajuns la această “performanță” datorită meselor necontrolate care o mențin așa de aproape 4 ani.“Am făcut tot felul de cure de slăbire, am oscilat în greutate, dar nu s-a schimbat nimic ”. Alexandra s-a înscris la Școala cu Greutate Casa EMA pentru că își dorește foarte mult o schimbare în viața ei și chiar să ajungă la performanța de avea și a se menține la 55 de kg. O altă finalistă este
Alina Gabriela Căpraru, funcționar public care a fost încadrată în gradul I de obezitate. Are 44 de ani, 90 de kg și 1,68 m înălțime. În anul 2008, Alina a avut cu 20 de kg mai puțin și visează cu ochii deschiși la silueta ei de altădată. S-a înscris la Școala cu Greutate Casa EMA atât pentru sănătate, estetică cât și dintr-o oarecare cochetărie: “Vreau să mă încapă hainele!”. Atunci când are timp liber, Alina se relaxează uitându-se la un film bun.
Pe lista celor 5 boboci se află și Antonia Daniela Cătană, Tony pentru prieteni, de meserie expert – contabil. Are 30 de ani, 102 kg, 1,68 m înălțime și a fost încadrată în gradul II de obezitate. A stagnat la această greutate de mai bine de 10 ani. “Eu m-am înscris în programul derulat de Casa EMA în primul rând pentru sănătate. Idealul meu e să fiu bine, să nu am probleme din cauza greutății mele”, ne spune Tony, tânara care iubește înnotul și handbalul deopotrivă.
Clasa celor 5 finaliști de la Școala cu Greutate Casa EMA o mai are în ”catalog” pe Lăcrămioara Maria Berințan, de profesie coafeză. Are 35 de ani, 122 de kg, 1,74 m înălțime, iar la data înscrierii a fost încadrată în categoria obezitate morbidă. Lăcrămioara are această greutate de mai bine de 8 ani și recunoaște că un “merit” deosebit îl au dulciurile pe care le adoră și le consumă cu multă plăcere. Este pasionată de gătit, dar și de grădinărit. S-a înscris la Școala cu Greutate Casa EMA pentru știe că are nevoie de disciplină, sănătate și ... slăbit. “Să fii gras înseamnă automat să ai probleme. Eu nu mai vreau asta. Îmi doresc o schimbare în viața mea”, ne mărturisește concurenta.
Timp de trei luni, în perioada 17 septembrie – 17 decembrie 2012, cei 5 finaliști ai Școlii cu Greutate vor intra într-un program ce va include consultanță nutrițională și psihologică, la care se adaugă toate procedurile oferite de Casa EMA ce îi vor ajuta la slăbit, tonifiere și întărirea organismului.
Toate acestea se vor face sub atenta monitorizare a medicului de specialitate. La clasa XXL vor preda ce-i mai buni dascăli atent selecționați de organizatori: Simi Pop (manager Kaula SPA, centru ce activează în cadrul complexului Casa Ema) - coordonatorul echipei de profesioniști din program, Ioana Blidar – coordonator proceduri Casa EMA, Ioana Țințișan – nutriționist, Anda Madar – psiholog, Andreea Vârvaș - medic, Paul Mocian și Mihai Pop – specialiști fitness. Vor susține promoția, sponsorii: Sfara Tours, A Natural Difference by Elite Beauty, Dorna Medical, Hotel Bistrița, Salonul Cârlionț, Piscine Bistrita și Contrast.
Despre evoluția primilor 5 boboci ai Școlii cu Greutate Casa EMA vă vor ține mereu la curent: ziarul online bistriteanul.ro, Kiss FM, TV Bistrița, Mesagerul de Bistrița – Năsăud, Sportul Bistrițean și revista Zile și Nopți. După prima lună, elevii clasei XXL vor putea promova în treapta următoare, mai exact în clasa pregătitoare de modele, pentru ca mai apoi să ajungă prima promoție care va absolvi clasa de modele de urmat la Casa EMA!
Haideți sa le urăm mult succes celor 5 boboci de la Școala cu Greutate Casa EMA și să le urmărim evoluția pe pagina de facebook a Casei EMA :http://www.facebook.com/CasaEMA.