Din cauza numărului mare de cutremure din ţară, Ministerul Educaţiei şi ISU au hotărât să facă o instruire de comportare în astfel de cazuri, la toate unităţile şcolare. Şi elevii bistriţeni au fost instruiţi şi au participat la simulări, chiar dacă judeţul nostru este ferit de cutremure.
În ultima perioadă au avut loc numeroase cutremure în toată ţara, chiar dacă acestea au fost de magnitudine mică. Îngrijoraţi, Ministerul Educaţiei şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, au trimis o adresă tuturor inspectoratelor şcolare prin care solicitau acestora să organizeze în toate unităţile de învăţământ cursuri de instruire comportamentală în caz de cutremur şi totodată să facă şi simulări.
„În toate unităţile de învăţământ din judeţ au fost organizate astfel de simulări. Joi a fost informarea teoretică iar vineri şi luni, elevii au participat la două simulări” a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvând al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa – Năsăud, Monica Buboly.
Astfel, joi, când a avut loc partea de instruire teoretică, în unităţile şcolare au fost prezenţi reprezentanţi din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa – Năsăud.
„Joi a avut loc partea de pregătire teoretică în care li s-au explicat copiilor noţiunile de bază, modul de comportare în astfel de situaţii, etc. Vineri, în fiecare unitate şcolară, între anumite ore de curs, clopoţelul a sunat timp de 30 de secunde, simulând o situaţie de cutremur. La fel s-a întâmplat şi astăzi. În cadrul acestor simulări, elevii au trebuit să pună în practică ceea ce au învăţat joi iar cadrele didactice au trebuit să facă aprecieri şi să vadă modul de comportare al elevilor în astfel de situaţii” a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al ISU BN, plt. Marius Rus.
Chiar dacă judeţul nostru e ferit de cutremure, reprezentanţii ISU BN sunt de părere că aceste exerciţii sunt mai mult decât bine-venite.
„Judeţul Bistriţa – Năsăud este mai ferit de cutremure datorită arcului carpatic ce ne înconjoară. Totuşi, e bine ca elevii să ştie cum să se comporte în astfel de situaţii în cazul în care, fiind într-o deplasare într-o altă localitate cu risc seismic, se întâmplă un astfel de fenomen” a conchis Marius Rus.