Ieri, la testarea pentru grupele de excelenţă la Limba şi Literatura Română s-au prezentat peste 200 de elevi. Chiar dacă interesul e mare, reprezentanţii ISJ BN spun că acestea nu se vor suplimenta.
Elevii de clasele V – VIII, pasionaţi de Limba şi Literatura Română, au fost invitaţi să dea un test pentru încadrarea în grupele de excelenţă: una la Bistriţa şi una la Beclean.
Astfel, ieri la ora 15.00, la Școala Gimnazială Nr. 1 Bistrița și la Şcoala Gimnazială „Grigore Silaşi” Beclean a avut loc examinarea. Peste 200 de elevi s-au prezentat la unităţile de învăţământ - 155 la Bistriţa şi 51 la Beclean -, exprimându-şi dorinţa de a excela la această materie, aproximativ 70 fiind de clasa a V - a.
„Ne-a bucurat enorm să vedem numărul mare de elevi care s-au arătat interesaţi de această materie şi cel mai probabil, de săptămâna viitoare vor începe cursurile” a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa – Năsăud, Monica Buboly.
Chiar dacă cererea a fost mare, locurile la grupele de excelenţă nu se vor suplimenta. Vor fi 20 de elevi la Beclean şi 20 la Bistriţa.
„Rezultatele în urma testării sunt pe toată scara de valori. Sunt note foarte bune, note bunicele şi note mai mici. Astfel, trierea e una firescă şi doar cei mai buni vor face parte din aceste grupe, că de aceea le şi spune grupe de excelenţă” a explicat Buboly.
Astfel, din cei 206 elevi care s-au prezentat ieri la testare, doar 40 vor avea ocazia să se pregătească în grupele de excelenţă la această materie.
"Anul acesta rămânem doar la două grupe cu câte doi profesori fiecare. Atât a fost aprobat. La anu, vom vedea. Poate vom organiza mai multe grupe" a declarat pentru Bistriţeanul.ro inspectorul de Limba şi Literatura Română, Ramona Salak.
Aceasta a mai explicat că elevii participanţi la grupele de excelenţă nu vor fi obligaţi să participe la olimpiade, dar majoritatea dintre cei care s-au prezentat la testare au mai participat sau intenţionează să participe la astfel de concursuri.
"Pentru ei, participarea la aceste grupe este un punct în plus" a conchis inspectorul.