Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, preoţii din Cercul pastoral-misionar Ilva Mică, coordonaţi de pr. Brici Iuliu, s-au întâlnit duminică, 26 octombrie 2014, în Parohia Parva din Protopopiatul Năsăud.
Începând cu ora 16.00, în Biserica cu hramul „Buna Vestire”, în prezenţa a peste 350 de credincioşi, soborul celor 12 preoţi slujitori, alături de părintele paroh Nalaţ Florin Marius, au săvârşit Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos.
În cuvântul rostit la sfârşitul slujbei acatistului, pr. Ciherean Vasile de la Parohia Lunca Ilvei a vorbit credincioşilor despre Sfânta Taină a Spovedaniei şi a subliniat importanţa ei în viaţa duhovnicească a creştinilor. La final, întrucât în această zi Biserica Ortodoxă face pomenirea Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, toţi credincioşii prezenţi au fost miruiţi.
Acest eveniment de bucurie duhovnicească se încadrează în activitatea misionară a Cercului preoţesc Ilva Mică, dar şi în seria de manifestări dedicate Anului omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) în Patriarhia Română.
Material realizat de pr. Cornel Coprean.