Aşa vrea municipalitatea să atragă cât mai mulţi vizitatori, dornici să afle cum arăta Bistriţa în urmă cu câteva sute de ani. Pentru acest proiect municipalitatea speră să obţiună finantare europeană. Deocamdată nu se ştie cât va costa macheta.
La sfârşitul anului trecut primarul Ovidiu Creţu anunţa că îşi doreşte un Centru de Informare Turistică modern, care să ofere turiştilor posibilitatea să afle cât mai multe informaţii despre Bistriţa, despre frumuseţea şi istoria acestui oraş şi despre locurile minunate care pot fi vizitate aici.
Un prim pas ar fi realizarea unei machete de mari dimensiuni care să fie amplasată la Centrul de Informare Turistică. Macheta ar urma să reprezinte Cetatea Bistriţei cu toate detaliile şi construcţiile importante.
"Această machetă, din câte se ştie până în prezent, ar trebui să fie luminată. Spre exemplu cine vrea să vadă cum arăta Bistriţa în anul 1.700 selectează acest an iar luminile vor ilumina clădările şi obiectivele care existau la acea vreme în Bistriţa", explică reprezentanţii Primăriei Bistriţa.
Deocamdată, costurile pentru această lucrare nu sunt cunoscute dar municipaliutatea speră să obţină o finanţare cu ajutorul căreia să poată pună în practică acest proiect.