Inspectoratul de Politie a afisat o lista cu bistritenii cautati la nivel national. Cei mai multi sunt sunt dati in urmarire deoarece au disparut de la domiciliu, au inselat, au furat sau au savarsit infractiuni in trafic.
Bistritenii care sunt certati cu legea si instanta decide sa-i cuminteasca dupa gratii, au un obicei: se fac nevazuti!
Astfel ca, pe site-ul Inspectoratului Judetean de Politie Bistrita-Nasaud sunt postate poze si date de identificare ale persoanelor urmarite la nivel national, dar si motivul pentru care sunt cautate.
Din cele 55 de persoane cautate de politisti in intreaga tara, noua au disparut de la domiciliu si nu s-au mai intors.
Dintre cei cautati pentru ca s-au certat cu legea, noua sunt condamnati la inchisoare pentru inselaciune, opt pentru furt calificat si sapte pentru infractiuni in trafic.
Patru persoane sunt cautate in intreaga tara deoarece au savarsit infractiuni in domeniul silvic si cate trei persoane sunt cautate pentru tentativa de omor si trafic de persoane.
Alti bistriteni sunt cautati deoarece au talharit, au trecut frontiera ilegal, au abuzat de increderea altora, au mintit cu privire la identitatea lor, etc.
Cel mai tanar infractor cautat este un tanar de 23 de ani din Cormaia care a fost condamnat la inchisoare pentru infractiuni in trafic.
Cea mai in varsta persoana cautata este un barbat de 82 de ani care a disparut de la domiciliu in luna mai 2007.