Bolile de inimă sunt principala cauză a deceselor înregistrate anul trecut în Bistriţa-Năsăud. Potrivit unui raport al DSP BN peste 77 la sută dintre bistriţenii care au murit anul trecut au suferit de afecţiuni cardiovasculare.
Alimentaţia nesănătoasă, sedentarismul şi fumatul sunt doar câteva dintre cauzele care provoacă boli ale inimii. Medicii atrag atenţia asupra faptului că stilul de viaţă nesănătos atrage după sine multe boli, care de multe ori pot fi fatale.
În Bistriţa-năsăud anul trecut principala cauză a mortalităţii au fost bolile de inimă. Locul doi în acest top este ocupat de cancer (16 la sută), iar pe locul trei se situează bolile aparatului respirator(3,12 la sută).
Accidentele (2,5 la sută) sunt o altă cauză principală în numărul morţilor înregistrate în rândul bistriţenilor, iar pe ultilul moc, cu un procent de 1,38 la sută se clasează bolile aparatului digestiv.
Medicii încurajează bistriţenii să facă sport şi să mănânce cât mai echilibrat şi mai sănătos. De asemenea, an de an DSP BN face campanii împotriva fumatului şi a consumului de alcool.