În fiecare foaie de ceapă se pune puţină sare și se lasă toate peste noapte, la „dospit”. A doua zi, pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, țăranii urmăresc cu atenție și pricepere moștenită din moși strămoși – cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie. După care începe interpretarea semnelor lăsate de ceapă iar țăranii stabilesc astfel cum va fi vremea în fiecare dintre lunile anului viitor, care lună va fi mai ploioasă sau care va fi mai secetoasă.

Un alt obicei străvechi este și cel numit „Pusul cănilor”, practicat tot în preajma Anului Nou, pentru și de către pretendenţii la căsătorie.

Femeile mai în vârstă ale gospodăriei aşează cărbuni, bani, un pieptene, o floare etc. sub o cană din lut ars iar tinerii care își așteptau încă ursitul aveau de scotocit și de ales câte un obiect.

Dacă tânărul nimerea sub cana ridicată un cărbune –  ursita lui avea să fie brunetă, dacă fata nimerea o floare – viitoarea pereche era frumoasă ca o floare, iar dacă se nimereau banii – viitorul pretendent urma să fie bogat.

În alte părţi, în noaptea de Anul Nou, flăcăii şi fetele merg la pomii din livadă cu busuioc şi fir roşu, cu ochii închişi. Ei trebuie să lege firul de un pom iar dimineaţa merg să vadă ce pom au nimerit cu o noapte înainte: după cum este pomul, aşa va fi şi ursita. Dacă pomul este mare şi fără noduri, e motiv de bucurie, dacă e mic și cioturos, tinerii cădeau pe gânduri.

O altă tradiţie povestește că tinerii aleargă prin curţile vecinilor aruncând cu seminţe de mei şi cânepă în geam. Cei din casă trebuie să răspundă „ca mine, ca mine!”. Dacă cel care a răspuns este bătrân, înseamnă că şi ursitul va fi la fel iar fetele se întristează.

Atâta noroc totuși că viitorul nu poate fi numai descifrat, ci şi influenţat. Aceasta este şi rolul colindelor şi urărilor care se fac în această perioadă, cred specialiștii în folclor.