Campania electorală a început și în Sângeorz-Băi mai repede, iar primele atacuri vin online. La finalul lunii trecute, în mediul online a apărut un filmuleț în care Hitler îl „joacă” pe Roland Venig. Subiectul principal de discuție este tocmai cursa pentru Primăria Sângeorz-Băi.
Filmulețul a fost postat pe Youtube în data de 30 septembrie și are aproape 4 minute. Practic filmulețul care îl înfățișează pe Hitler discutând cu staful său care a mai fost folosit pentru alte parodii a fost modificat, „mimându-se” o discuție între Roland Venig și membri de partid.
Subiectul principal este cursa pentru Primăria Sângeorz-Băi din anul 2016. În filmuleț, „staful” îi cere lui Roland Venig chiar să renunțe la candidatură și să încerce să se reangajeze la Hotelul Hebe.
„M-ați trădat cu toții! V-am spus să rămâneți pe poziții! V-am dat mână liberă să faceți tot ce știți voi doar să mă voteze iarăși. Nu v-ați urmărit decât interesele și găinăriile voastre cu firmele voastre de casă. Vă iau eu toate atribuțiile și preiau conducerea să văd ce mai pot salva”, sunt cuvintele lui „Hitler” – Venig.
Aceasta nu este prima dată când Roland Venig este atacat în mediul online. În urmă cu câțiva ani, o pagină de Facebook scotea în evidență lucrările de proastă calitate realizate în cadrul unor proiecte pe fonduri europene.
Filmulețul îl puteți urmări aici: https://www.youtube.com/watch?v=327NcpXqsd4