Sarbatoarea Pastelui se tine o data cu venirea primaverii. Desi se sarbatoreste Invierea Mantuitorului, denumirea de Paste a ramas de la sarbatoarea evreiasca ce s-a suprapus cu Invierea Domnului Isus.
Pastele este o sarbatoare pe care o tin atat crestinii, cat si iudeii. Diferenta este ca daca crestinii de Paste sarbatoresc invierea lui Isus, evreii celebreaza eliberarea din robia egipteana.
Evreii au sarbatorit prima data Pastele in seara dinaintea iesirii lor din Egipt, unde au fost robi 430 de ani. In ziua dinaintea eliberarii, fiecare familie trebuia sa sacrifice un miel fara cusur, sa-l friga in intregime si sa-l manance cu o paine nedospita cu verdeturi amare, iar cu sangele sa unga pragul de sus si partile laterale ale usilor, pentru ca ingerul mortii sa nu intre in acea noapte in casa.
Acelasi ritual de sarbatorire il au evreii si in aceste zile. Pentru ei, sangele mielului simbolizeaza eliberarea de pacate, iar verdeturile amare - viata petrecuta de israeliti in timpul robiei egiptene. Pentru aceasta sarbatoare, evreii au mijlocul incins cu o centura, incaltaminte in picioare si un toiag in mana, iar mielul fript si painea se mananca in graba.
Invierea Domnului Isus nu a fost intamplatoare odata cu sarbatoarea Pastelui la evrei. Prin moartea si invierea lui Isus, oamenii sunt scosi din robia pacatului (sau a Imparatiei Intunericului), iar sangele care ii spala de pacate ii scapa de moartea vesnica- iadul.
Crestinii sarbatoresc asadar Mielul care s-a jertfit pentru pacatele intregii lumi. Pastele se sarbatoreste la crestini in fiecare an, in prima duminica dupa prima luna noua ce apare dupa echinoctiul de primavara.