Astăzi, Călin Popescu Tăriceanu ne-a vizitat județul, având o întâlnire și cu cei 9 primari care au părăsit PNL-ul pentru PLR-ul fostului prim ministru.În timpul conferinței de presă în cadrul căreia și-a prezentat planurile și proiectele, primarii ba trimiteau mesaje, ba vorbeau la telefon, ba erau pe punctul de a trage un pui de somn.
Entuziasmul materializat în aplauze cu care a fost primit Călin Popescu Tăriceanu în fața Instituției Prefectului trebuia să fie „dus mai departe”și de către cei 9 primari trecuți de curând în PLR care au participat și ei la conferința de presă.
„Dotați” cu eșarfe albastre și chiar cu pancarte menite să confirme sprijinul acestora pentru Călin Popescu Tăriceanu, cei 9 primari au rezistat cu greu celor aproape 40 de minute de conferință.
Cel mai încurcat de cele spuse de Călin Popescu Tăriceanu a părut Ioan Monița, primarul comunei Romuli. Pe parcursul celor 30 de minute de discurs, Ioan Monița s-a uitat încruntat și nedumerit la liderul PLR.
Primarul comunei Dumitra Gheorghe Bălăjan a făcut și el cu greu față jumătății de ore de discurs politic. Și-a lăsat capul în palme de mai multe ori și părea că e la un pas de a adormi chiar pe masa din sala de ședințe.
Dumitru Bendean de la Miceștii de Câmpie vorbea la telefon în timpul conferinței, în timp ce mai tânărul coleg primar de la Poiana Ilvei, Eugen Bența trimitea SMS-uri.