În așteptarea sentinței judecătorilor, cei trei capi ai poliției bistrițene își văd de viață. Roberto Hasnăș și Leon Cloșcă și-au îndreptat atenția spre mediul privat, în timp ce Ioan Ovidiu Mureșan profită de timpul liber oferit de pensionarea anticipată și face pe șoferul pentru fiica sa studentă la Viena...
În luna februarie se împlinește un an de când foștii șefi ai poliției bistrițene, Ioan Ovidiu Mureșan, Roberto Hasnăș și Leon Cloșcă au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu, instigare la abuz în serviciu, instigare la fals material în înscrisuri oficiale și efectuarea de operații comerciale.
Doi dintre ei, Ioan Ovidiu Mureșan și Roberto Hasnăș, au profitat de posibilitatea de pensionare anticipată, beneficiind astfel de o pensie decentă. Leon Cloșcă nu a fost însă la fel de norocos, întrucât nu avea vârsta necesară.
Toți trei sunt cercetați sub control judiciar, însă își văd în continuare de viață. Ioan Ovidiu Mureșan profită de timpul liber adus de pensie și face pe șoferul pentru fiica sa, studentă la Viena. Acesta a făcut două drumuri, cu acordul instanței, Bistrița-Viena, în nici o lună.
Roberto Hasnăș și Leon Cloșcă s-au reprofilat și și-au îndreptat atenția spre mediul privat. Leon Cloșcă, spun surse Bistrițeanul.ro, a completat pescăria care i-a și adus probleme cu legea, cu o fermă de vaci, amplasată în localitatea Strâmba.
Dacă fostul șef de la Poliția Năsăud s-a reprofilat spre agricultură, Roberto Hasnăș, fostul șef de la Rutieră a decis să își valorifice abilitățile. Acesta și-a deschis o școală de șoferi, susțin apropiații.
Este vorba despre Roby Star Drive, care-și are sediul în Ștefan cel Mare. Școala de șoferi care a fost înfiițată în toamna anului trecut, deja are autorizația necesară (ce-i drept doar pentru categoria B), iar spațiul este amenajat, cu sală de curs pentru legislație. Autoturismele au fost și ele personalizate și așteaptă să fie conduse.