Locuinţele din zone izolate sunt plăcerea hoţilor, care profită de neglijenţa sau lipsa de precauţie a proprietarilor şi dau spargeri fără a fi prea îngrijoraţi că cineva i-ar putea auzi sau vedea. De acest lucru au profitat în urmă cu câteva zile, doi tineri care au dat spargerea la o casă retrasă din Măgura Ilvei. Vezi recomandările poliţiştilor:
Un astfel de caz s-a întâmplat acum câteva zile în comuna Măgura Ilvei, unde o familie care deţine o casă într-o zonă retrasă din comună numită “Dealul Neamţului”, a rămas fără bunuri în valoare de 19.000 de lei.
Doi tineri au profitat de zona unde era amplasată casa şi au dat spargerea. Hoţii, dintre care un minor de 15 ani din Rodna şi unul de 22 de ani din Măgura Ilvei au fost prinşi de poliţiştii din Măgura Ilvei, iar acum cei doi sunt cercetaţi pentru furt calificat şi urmează să fie stabilită întreaga activitate infracţională a acestora.
Întrucât aceste locuinţe din zone retrase constituie adesea o ţintă pentru hoţi, poliţiştii recomandă:
-asiguraţi perimetrul construcţiei cu sisteme de supraveghere care uşurează munca poliţiei în cazul unui furt;
-faceţi vizite la perioade regulate de timp pentru a verifica dacă bunurile dumneavoastră sunt în siguranţă sau dacă nu aveţi această posibilitate, rugaţi un vecin/localnic să verifice mai des locuinţa şi împrejurimile;
-asiguraţi iluminatul corespunzător al locuinţei şi al împrejurimilor;
-fiţi precauţi atunci când angajaţi persoane necunoscute ca muncitori în construcţii;
-asiguraţi-vă imobilele, în special pe timp de noapte, prin încuierea uşilor, a porţilor, a ferestrelor şi a altor zone de acces în locuinţă.