Camelia Ilișuan, președintele CAS Bistrița-Năsăud, a anunțat astăzi că în data de 10 noiembrie programul de lucru va fi întrerupt din cauza unei lucrări la rețeaua electrică. Când se va recupera ziua de joi:
„Un anunț mai puțin plăcut. Este vorba de ziua de joi, în care toată ziua nu o să avem curent. O să fie întreruptă energia electrică. Ne-a anunțat Electrica. (...) Practic, în această zi noi nu putem soluționa nimic care implică acces la internet. Avem un generator care asigură numai siguranța Data Center, nimic nu o să meargă altceva, nici măcar centrala telefonică. Noi am afișat pe site și am pus și în comunicat la secțiunea «Contact», am afișat niște telefoane mobile pe compartimente ca, cineva, dacă totuși are o urgență, să ne poată contacta”, a comunicat Camelia Ilișuan.
Din cauza acestei probleme, vineri, deși nu e o zi de program cu publicul, se vor recupera orele pierdute joi, pentru ca oamenii să își poată rezolva problemele. Astfel, vineri, 11 noiembrie, s-a stabilit ca în intervalul orar 7:30 - 12:00 să fie program cu publicul pentru ca oamenii să primească adeverințe, carduri și orice altceva e necesar.