Un incendiu a izbucnit în urmă cu câteva minute la o casă din Năsăud. Pompierii au plecat deja spre locul incendiului pentru a stinge flăcările.
În urmă cu puţin timp un incendiu a izbucnit în Năsăud. Flăcările au cuprins o casă de pe strada Valea Podului. Acest lucru a fost anunţat prin serviciul de urgenţă 112, iar persoana care a sunat a spus că este nevoie de intervenţia pompierilor pentru a stinge flăcările.
Pompierii militari au plecat deja spre locul indicat.
UPADTE: 13:21
Potrivit purtătorului de cuvânt din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, plt. Marius Rus, pentru stingerea acestui incendiu a intervenit o autospecială cu apă şi spumă din cadrul secţiei de la Năsăud. Datorită promptitudinii pompierilor s-a reuşit evitarea propagării focului la toată casa.
"Au ars 16 metri pătraţi de la bucătărie, precum şi aparatură electrocasnică. Cauza probabilă a incendiului este scurgerea de combustibil de la aparatul de gătit", a explicat plt. Marius Rus pentru Bistriţeanul.ro.