Un șofer de 48 de ani care conducea o autoutilitară a lovit în plin o căruță nesemnalizată după ce a fost orbit de farurile unei mașini care venea din sens opus. Căruțașul, un tânăr de 19 ani, băut bine a fost rănit și a ajuns la spital.
Căruțele nesemnalizate au reînceput să apară pe șosele! Oamenilor nu le pasă nici de amenzi mai ales că nici poliția nu a fost prea vigilentă în ultima perioadă cu căruțașii. Un accident de circulația care putea avea urmări tregice a avut loc ieri, pe DJ 172G, între localităţile Sărăţel şi Arcalia.
“Numitul S.A., în vârstă de 48 de ani, din comuna Lechinţa, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 172G, între localităţile Sărăţel şi Arcalia, fiind orbit de farurile unui autovehicul care circula din sens opus şi datorită neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a colizionat în spate un atelaj hipo, nesemnalizat corespunzător. Atelajul hipo a fost condus de către numitul B.D.D., în vârstă de 19 ani, din Arcalia, care nu purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante” anunță purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Bistrița-Năsăud, subinsp. Virginia Roșca.
În urma impactului tânărul de 19 ani a fost rănit.
„Atât conducătorul auto, cât şi numitul B.D.D. au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului în vârstă de 48 de ani, respectiv 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 19 ani, celor doi fiindu-le recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de către Biroul Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă” mai anunță purtătorul de cuvânt al IPJ BN.
FOTO: arhiva