Ieri seară a avut loc un accident rutier între localitățile Monariu și Budacu de Jos. O mașină a lovit din spate o căruță nesemnalizată
Polițiștii au fost sesizați ieri seară, în jurul orei 21.00, că pe DJ 172G, între localităţile Monariu şi Budacu de Jos un tânăr a fost victima unui accident rutier.
În urma verificărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că un bărbat, în vârstă de 36 de ani, din localitatea Cetate, în timp ce conducea un autoturism, a colizionat în partea din spate, un atelaj hipo, nesemnalizat, care circula în faţa sa.
Din accident a rezultat vătămarea corporală a unui tânăr, în vârstă de 16 ani, din Budacu de Jos, pasager al atelajului hipo. Tânărul a căzut din atelaj pe partea carosabilă şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Bistriţa-Năsăud pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare.
Cercetările continuă de către Biroul Rutier sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.