Veşti proaste pentru cei care vor să cumpere carne de miel pentru masa de Paşte. Crescătorii au ridicat preţurile în ultima perioadă, chiar şi cu 5 lei pentru un kilogram. Mai sunt doar câteva zile până la Paște și este posibil ca prețurile să urce și mai mult. În magazine prețul cărnii de miel ajunge la 30 de lei.
Mieii pentru masa de Paşte vor fi la mare căutare peste câteva zile, creştinii ţinând neapărat să aibă friptură de miel pe masă după ce vin de la slujba de Înviere.
Din păcate, preţurile nu sunt deloc mici, iar odată cu trecerea timpului şi apropierea sărbătorilor pascale, carnea de miel e tot mai scumpă.
Dacă pe internet, în urmă cu aproximativ două săptămâni, preţurile erau între 12 lei şi 15 lei kilogramul la mielul viu, acum vânzătorii le-au ridicat şi cer chiar şi 18 lei.
Nici în magazine lucrurile nu stau mai bine, carnea de miel fiind scoasă la vânzare cu preţuri de până la 30 de lei pentru un kilogram.
Fermierii şi ţăranii au ridicat preţurile şi încearcă să scoată un profit cât mai mare, mai ales că de Paştele catolic vânzările nu au mers prea bine.
Deocamdată, în piaţa de pe str. Tărpiului nu au apărut mieii, crescătorii fiind aşteptaţi acolo începând după 1 mai.