Un bistriţean a scos la vânzare un cap de aligator pe care l-a primit tocmai din America. Bărbatul cere 300 de lei pentru acest trofeu.
„Nu este primul pe care îl vând. Am mai avut unul dar acela nu l-am pus pe internet, a fost cineva la mine, l-a văzut şi l-a cumpărat pentru a-l face cadou”, a povestit bărbatul pentru Bistriţeanul.ro.
Capul de aligator scos la vânzare pe internet provine din America, tocmai din Louisiana şi proprietarul spune că îl vinde pentru că are nevoie de bani.
„L-am primit cadou de la fratele meu din America, îl am de vreo patru luni. Nu are dimensiuni foarte mari, are 25 de centimetri lungime şi 12 centimetri lăţime, nu provine de la un aligator matur”, a mai spus vânzătorul.
Până în prezent, de la începutul lunii de când a pus anunţul, proprietarul trofeului spune că a avut un singur cumpărător interesat dar că nu a reuşit să bată palma cu acesta pentru că îşi dorea unul de dimensini mai mari.