Partidul Naţional Liberal, filiala Bistriţa-Năsăud condamnă campania mizerabilă îndreptată împotriva sa şi a candidatului Klaus Iohannis de către adversarii politici.
Precizăm faptul că PNL filiala Bistrița-Năsăud nu are niciun fel de datorie către agenții economici sau alte obligații de natură fiscală, nu are pe rolul instanțelor niciun fel de litigiu de asmenea natură, neexistând nicio hotărâre judecătorească pronunțată în acest sens.
Instalarea, luni seară, la adăpostul întunericului a unui banner pe Pietonalul oraşului, în care sloganul lui Klaus Iohannis, „ România lucrului bine făcut„ este însoţit de mesaje denigratoare şi mincinoase la adresa PNL Bistriţa-Năsăud este încă o dovadă a unei campanii ieşită din orice limită a normalităţii. Acţiunea face parte dintr-o adevărată campanie orchestrată la Bistriţa împotriva PNL şi a candidatului său, din care fac parte și fluturaşii otrăviţi trimişi pensionarilor odată cu talonul de pensie, proteste pe motive imaginare şi linşaj mediatic orchestrat din umbră de personaje politice.
Este inacceptabilă atât atitudinea celor care au instigat și procedat la instalarea unor asemenea afişaje, cât şi a conducerii Primăriei Bistriţa care a acordat cu o lejeritate condamnabilă certificat de urbanism şi celelalte avize necesare instalării unui asemenea afişaj.
Ne întrebăm dacă autoritățile locale ar manifesta aceeaşi atitudine relaxată în situția în care PNL ar dori să instaleze bannere cu mesaje denigratoare sau chiar invective la adresa PSD sau a candidatului său şi dacă în Bistriţa, oricine poate să-şi regleze conturile postând mesaje pe bannere. Astfel, mâine ne putem trezi că în Bistriţa citim afişaje gen: ; Majoritatea PSD-istilor sunt corupţi, hoți, plagiatori...” sau altele asemănătoare.
Cum PNL Bistriţa-Năsăud nu va coborî niciodată nivelul pentru a participa la un asemenea joc murdar, vom urma calea legală și vom sesiza poliţia pentru a lămuri circumstanţele şi autorii acestor fapte, precum şi Biroul Electoral Judeţean pentru a lua măsurile care se impun.
Ne exprimăm convingerea că cetățenii vor sancționa asemenea practici, alegând normalitatea.
Biroul de presă
PNL Bistriţa-Năsăud