Anul 2014 pare a fi mai bogat atunci când vorbim de banii pe care Primăria Bistriţa îi are în “puşculiţă”. Dacă anul trecut bugetul Primăriei Bistriţa a fost de 175 de milioane de lei, în acest an fondurile depăşesc 211 milioane de lei. Bistriţenii pot afla cum vrea municipalitatea să cheltuie aceşti bani şi pot veni cu propuneri de modificare.
Potrivit proiectului de buget prezentat pe site-ul Primăriei Bistriţa bugetul general de pe anul 2014 este de 211.000.000 de lei. Faţă de bugetul din anul 2013, cel din acest an este mai mare cu 36 milioane de lei, iar autorităţile locale au deja un plan pentru a cheltui cât mai eficient aceşti bani.
Pe site-ul Primăriei Bistriţa a fost deja postat proiectul de buget din acest an şi felul în care autorităţile locale vor să drămuiască banii. Bistriţenii care sunt interesaţi de cum vor fi cheltuiţi cei peste 200 de milioane de lei pot intra pe portalul Primăriei Bistriţa şi pot afla detaliile de care au nevoie.
Cei care vor să aducă propuneri de modificare şi sugestii au posibilitatea de a face acest lucru până la începutul lunii februarie.
În 4 februarie municipalitatea a programat o dezbatere publică pe tema bugetului municipiului Bistriţa de pe anul 2014. Evenimentul va avea loc în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa începând cu ora 16.00.