Poliţiştii au fost chemaţi să intervină aseară la un scandal izbucnit între ciobanii de la o stână aflată pe raza comunei Budacu de Jos. Doi tineri s-au bătut, iar unul dintre ei şi-a lovit rivalul cu un topor. Victima a ajuns la spital, iar agresorul a fost reţinut pentru 24 de ore fiind acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.
"Din cercetările efectuate la faţa locului, a rezultat că M.V. de 16 ani din Viile Tecii a fost agresat de G.M. de 22 ani din Budacu de Jos, care i-a aplicat o lovitură cu un topor în zona capului, pe fondul unui scandal izbucnit la stână", se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, insp. Antonela Pop.
Tânărul de 16 ani a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud unde a primit îngrjiri. Medicii care l-au examinat au ajuns la concluzia că viaţa acestuia a fost pusă în primejdie astfel că, agresorul acestuia a fost reţinut pentru 24 de ore.
Bărbatul urmează să fie prezentat în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Acesta este acuzat de săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor, iar dacă va fi trimis în judecată şi găsit vinovat riscă să îşi petreacă tinereţea în spatele gratiilor.