Poliţiştii l-au identificat şi pe cel de-al treilea bărbat care a vânat ilegal în noaptea de Înviere în pădurea ce aparţine comunei Romuli. Toţi cei trei braconieri sunt cercetaţi în stare de libertate, însă nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu. Oamenii legii au confiscat armele şi municiţia pe care aceştia le foloseau.
În noaptea de Înviere pe fondul de vânătoare numărul 8 Fiad - Romuli au fost prinşi, de către paznicul de vânătoare, trei braconieri. Aceştia împuşcaseră doi căpriori şi un urs. Pentru a scăpa de paznicul de vânătoare unul dintre braconieri l-a ameninţat pe acesta cu arma. Norocul paznicului a fost că în apropiere se afla un poliţist care a tras şase focuri de armă în aer pentru a-i opri pe braconieri.
"Imediat s-a trecut la urmărirea persoanelor, M.V de 23 ani din Bistriţa fiind prins şi identificat în albia râului Sălăuţa şi ulterior fiind identificat şi prins şi un al doilea suspect, A.V. de 32 ani din Parva. Asupra acestora au fost găsite o armă letală de vânătoare de calibru 30 - 06, două rucsacuri în care se aflau carne tranşată, o piele de urs şi un craniu de căprior, iar în 7 mai a mai fost depistată o a doua carabină ascunsă într- o scorbură din pădure", se arată într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt al IPJ BN, insp. Antonela Pop.
Ieri, în urma anchetei poliţiştilor, a fost depistat şi cel de-al treilea braconier, un bărbat de 48 de ani din Parva.
Braconierii sunt cercetaţi în stare de libertate pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă letală şi braconaj.
"Armele, cartuşele şi bunurile au fost ridicate în vederea expertizării şi continuării cercetărilor", mai transmite Antolena Pop.