Deputatul bistritean Ioan Nelu Botis, acum ministru al Muncii, a fost mustrat de catre premierul Emil Boc. Motivul?! Premierul i-a adus acuze ca nu a fost bine informat despre legile adoptate de Camera Deputatilor si ca are niste consilieri care nu-si merita functia din moment ce a votat cele doua legi "din greseala".
In urma cu doua zile, in Parlament, alesii PDL au votat in unanimitate doua legi initiate de PSD+PC si PNL.
Acestea prevedeau scaderea TVA-ului la 5 la suta la alimentele de baza si ca pensiile sub 2000 de lei sa nu fie impozitate.
Dupa ce si-au dat seama de gafa facuta, reprezentantii Partidului Democrat Liberal au afirmat ca a fost o greseala tehnica si i-au cerut presedintelui Traian Basescu sa nu promulge actele normative.
Aseara, dupa intalnirea cu reprezentantii FMI, presa centrala scrie ca Ministrul Muncii, bistriteanul Ioan Nelu Botis, a fost mustrat de premierul Emil Boc, care i-ar fi adus acuze ca nu cunoaste legile adoptate de Camera Deputatilor.
“Premierul Emil Boc i-a reprosat ministrului Muncii, Ioan Botis, ca nu a fost informat corect asupra legilor adoptate de Camera Deputatilor, ministrul replicand ca nu intelege de ce este el criticat pentru acte normative legate mai mult de Finante. Boc i-a amintit insa ca a fost votata si legea care prevede neimpozitarea pensiilor sub 2.000 lei si ca trebuia sa fie "la curent" cu acest act normativ. Principalii vinovati identificati de Guvern pentru situatia creata la Camera Deputatilor au fost consilierii parlamentarilor si cei ai ministrilor prezenti la vot, pe considerentul ca acestia nu i-au informat asupra avizului negativ al Executivului, precum si ministrul pentru Relatia cu Parlamentul”, relateaza Mediafax.
Cotidianul Gandul scrie, in editia de astazi, ca greseala parlamentarilor va costa statul roman nu mai putin de un miliard de euro.