Poliţiştii locali au fost chemaţi să acorde ajutor pentru două persoane cu tulburări mentale. Un pacient a fost dus la urgenţe iar celălalt la secţia de psihiatrie unde se pare ca medicii ar fi refuzat să îl consulte.
Poliţiştii au fost anunţaţi că în incinta Romtelecom de pe strada Gheorghe Şincai o femeie are nevoie de ajutor pentru că fiul său, bolnav psihic, îi face probleme. Ajunşi la faţa locului angajaţii Poliţiei Locale l-au preluat pe bolnav şi l-au dus pe strada Someşului la secţia de psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud.
„S-a procedat la însoţirea acestuia până la secţia de specialitate aparţinând Spitalului Judeţean Bistriţa-Năsăud, unde medicul de serviciu a refuzat acordarea îngrijirilor medicale, recomandându-i să se adreseze medicului de familie”, se arată în raportul Poliţiei Locale.
Ba mai mult, poliţiştii menţionează şi faptul că persoana care i-a anunţat pe poliţişti de incident ar fi sunat şi la 112 pentru a cere ajutorul medicilor de la ambulanţă.
“Persoana în cauză a menţionat faptul că a apelat serviciul de urgenţă 112, solicitând prezenţa la faţa locului a unui echipaj de la serviciul de ambulanţă, răspunsul acestora fiind unul negativ, motivând faptul că, autospeciala de serviciu este defectă”, mai scrie în raportul Poliţiei Locale.
Directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, dr. Călin Ganea a explicat pentru Bistriţeanul.ro că „nu se pune problema ca vreun pacient să fie refuzat. Este o calomnie faptul că cineva spune că am fi refuzat să intervenim. Chiar dacă este defectă o autospecială, în dotare avem mai multe şi putem interveni. Singura posibilitate, asta în cel mai rău caz, ar fi ca toate echipajele medicale să fie la intervenţii. Dar şi în această situaţie nu se poate să refuzăm un pacient, trimitem pe cineva imediat ce este disponibil. Voi analiza situaţia pentru a vedea care a fost defapt situaţia reală”.
Doctorul Ganea a mai precizat că nu se pune problema ca pacientul să fie refuzat chiar dacă are probleme de sănătate mintală. Acesta a explicat că „atunci când vorbim de cazuri cu pacienţi bolnavi mintal sau violenţi se cere ajutorul poliţiei”.
Un alt caz cu un pacient cu boli mintale a fost rezolvat tot de poliţiştii locali. Aceştia au fost solicitaţi să intervină în faţa complexului Kaufland, aflat pe strada Independenţei, unde un bărbat îmbrăcat sumar tulbura liniştea publică.
Poliţiştii locali l-au preluat pe bărbat şi l-au dus la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud unde a primit îngrijiri medicale.