Vineri seară aproximativ 100 tineri social democraţi şi-au ales liderii filialei municipale a Tineretului Social Democrat. La eveniment au participat, ca invitaţi, deputaţii PSD Doina Pană, Daniel Suciu şi viceprimarul Bistriţei, George Avram.
Prin vot deschis a fost ales preşedintele TSD Bistriţa, Bogdan Miholca.
Pentru funcţia de secretar a fost votat Vlad Ciocan, iar pentru cea de preşedinte executiv, Adrian Paşcu.
Pentru funcţiile de vicepreşedinte au fost aleşi prin vot secret Gabriel Biriş, Alexandra Turda, Daniela Rusan, Gina Gheorghiu şi Marius Chira.
Totodată, prin vot deschis au fost alese ca membri în Biroul Politic Municipal al TSD următoarele persoane: Andreea Suhanyi, Labiş Florin, Mircea Pop, Adrian Mîndrean, Adina Ghindean, Ionuţ Rus, Şandor Daniel, Cosmin Mărginean şi Liviu Fechete.
Noul birou, compus din 17 membri şi-a propus să întărească organizaţia, iar în 2016 să contribuie la câştigarea alegerilor locale şi parlamentare.
BIROUL DE PRESĂ