Luna august, luna concediilor, aduce un volum mare de muncă angajaţilor de la Serviciul de Evidenţă al Populaţiei şi celor de la Serviciul de Paşapoarte. Luna trecută s-au emis 1.789 acte de identitate şi 2.500 paşapoarte.
Bistriţenii plecaţi în diaspora se întorc anual acasă pentru a-şi vizita familiile şi prietenii. De obicei, majoritatea dintre aceştia aleg luna august ca lună de concediu.
Astfel, nu doar traficul e dat peste cap, dar şi personalul de la Serviciul de Evidenţă al Populaţiei şi cei de la Serviciul Paşapoarte au un program mai aglomerat. Bistriţenii veniţi acasă îşi fac timp să treacă pe la aceste birouri pentru a-şi pune la punct actele de identitate şi pentru a-şi face sau reînnoi paşapoartele.
„În luna august a acestui an s-au eliberat 1.789 de acte de identitate: unele au fost pentru cei care au împlinit 14 ani, altele pentru cei a căror acte au expirat sau care şi-au schimbat datele de identificare” a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Totodată, acesta a mai explicat că diferenţa de număr de acte de identitate emise în luna august nu a fost foarte mare, în ideea în care lunar se emit 1.400 – 1.500 acte de identitate. În luna august 2012 s-au emis 1.580 astfel de acte, iar în 2011, 1.682. La Serviciul Paşapoarte însă, situaţia e cu totul alta.
„În lunile august avem mult mai multe solicitări faţă de alte luni ale anului, datorită bistriţenilor care vin acasă în concedii. Nu a trebuit să suplimentăm orele de lucru din Bistriţa, însă o echipă a fost prezentă la punctul de lucru din Borşa trei zile pe săptămână, nu una, cum e de obicei” a explicat pentru Bistriţeanul.ro comisarul şef al Serviciului Paşapoarte, Ioan Iacob.
Astfel, în fiecare lună august, se emit aproximativ 2.500 paşapoarte. Acestea au 3 ani valabilitate pentru copiii până în 12 ani, 5 ani pentru posesorii cu vârsta peste 12 ani şi paşaportul temporar are o valabilitate de un an.
De la începutul sezonului estival, la Serviciul Paşapoarte s-au emis 5.500 acte.
FOTO ARHIVA