Deşi încă aşteaptă să primească ulei şi faină albă de la Uniunea Europeană, sute de familii nevoiaşe din Bistriţa primesc zilnic acelaşi răspuns: livrarea celor două produse a fost sistată!
Zilnic, la Cantina Socială, de unde se primesc ajutoarele de la Uniunea Europeană, se prezintă bistriţeni care întreabă când vor primi raţia de ulei şi făină albă restantă. Deşi li se explică faptul că livrarea lor a fost sistată în întreaga ţară, oamenii revin în speranţa că lucrurile s-au schimbat.
Directorul Direcţiei de Servicii Sociale din cadrul Primăriei Bistriţa, Radu Dreptate, spune că această problemă există în toată ţara şi că deocamdată nu se ştie ce se va mai întâmpla.
Licitaţia la nivel naţional pentru furnizarea de ulei şi făină pentru anul 2012 a fost câştigată de o firmă din Bulgaria. La data terminării contractului, respectiv 31.12.2012, aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, astfel că în România nu va mai fi trimisă nicio cantitate de făină sau ulei, ulterioară celei deja trimisă până la finele lui 2012.
Pachetul cu alimente pentru fiecare beneficiar ar fi trebuit să conţină făină albă - 15 kg, făină de mălai - 5 kg, paste făinoase - 2 pungi (400 g), orez - 7 kg, biscuiţi - 6 pachete, ulei - 7 litri, fasole uscată - 1 kg, mazăre boabe - 2 cutii, roşii în bullion - 2 cutii, bulion de tomate - 1 cutie, zahăr - 3 kg.