Guvernu acordă şi in acest an ajutoare pentru incălzire persoanelor cu venituri mici. Încă de ieri, bistriţenii îşi pot rididica cererile pentru a primi ajutor pentru incăzire.
An de an, cei săraci primesc ajutoare pentru a trece iarna cu bine. Pentru că iarna creşte cheltuielile la întreţinere, Guvernul dă un sprijin financiar celor cu venituri mici. Ajutoarele se dau atât pentru cei care au încălzire pe gaze, cât şi pentru cei care se încălzesc cu lemne, cărbuni sau alţi combustibili ori cu ajutorul electricităţii.
Venitul net mediu lunar pe membru de familie nu trebuie sa depaşească 615 lei pentru a putea beneficia de ajutorul social.
In vederea întocmirii dosarului pentru ajutorul de încălzire, bistritenii se pot prezenta la sediul Direcţiei Municipale de Servicii Sociale Bistriţa de pe strada Dornei, numărul 12, între orele 08:30 - 13:00 din data de 15 octombrie.
Lista cu actele necesare pentru întocmirea dosarului dar şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească bistriţenii care vor astfel de ajutoare poate fi găsită AICI.