O tragedie petrecută weekendul trecut în Șieuț ridică semne de întrebare cu privire la o altă problemă gravă din județul nostru: stâlpii de lemn, putreziți de vreme, instabili acum și înclinați către axul drumului, care pot fi văzuți pe marginea tuturor drumurilor. Cititorii Bistrițeanul.ro indică zonele unde au observat asemenea probleme:
Doi copii, de 10 și 17 ani, sunt în spital în stare gravă după ce mașina în care se aflau weekend-ul trecut a fost implicată într-un accident. Un stâlp de lemn a căzut în fața lor pe carosabil, iar șoferul, încercând să îl evite, a pierdut controlul asupra mașinii și s-a răsturnat.
Elicopterul SMURD a mers de două ori la locul accidentului pentru a prelua două victime în stare deosebit de gravă.
La locul accidentului, martorii au spus că nu este prima dată când se întâmplă așa ceva, se pare că au mai fost cazuri în zonă în care stâlpii de lemn de pe marginea drumului au aterizat direct pe carosabil.
Nu știe nimeni dacă autorizațiile stâlpilor mai sunt valabile sau dacă cei în drept au făcut verificări pentru a constata care este situația. De fapt, nu e foarte clar nici cine ar trebui să se ocupe de asta. Cert este că probleme sunt în mai multe zone din județ și că la Șieuț a avut loc o tragedie din această cauză.
Cititorii Bistrițeanul.ro au fost impresionați și indignați în același timp și au început să indice și alte locuri din Bistrița-Năsăud unde au observat stâlpi care stau să cadă pe carosabil sau care sunt înclinați.
Astfel, probleme sunt în următoarele zone și localități:
- între Orhei și Ragla
- între Jelna și Bistrița
- Vermeș - Sîngeorzul-Nou
- între Mărișelu și Domnești
- în drum spre Negrilești
- comuna Cetate: satele Petriș și Satul Nou
Deoarece ne dorim ca autoritățile să ia rapid măsuri și astfel de accidente stupide să nu mai aibă loc, îi solicităm pe cititorii Bistrițeanul.ro să continue să ne indice locuri din Bistrița-Năsăud unde au observat stâlpi înclinați spre drum care reprezintă un pericol pentru siguranța oamenilor.
Situația a fost adusă la cunoștință și președintelui Consiliului Județean - Emil Radu Moldovan - și prefectului județului - Ovidiu Frenț, care au promis că vor încerca să descâlcească ițele în acest caz și să afle cine poartă responsabilitatea privind siguranța stâlpilor, cine verifică autorizarea și cine poate dispune măsuri ca toți stâlpii care sunt un real pericol pentru siguranța bistrițenilor să fie îndepărtați, întăriți sau schimbați.