Circa 28.000 de contribuabili din totalul de 45.000 şi-au achitat deja taxele şi impozitele pentru anul în curs, conform informaţiilor furnizate de reprezentanţii primăriei.
Mulţi bistriţeni preferă să-şi achite dările la stat cât mai repede pentru a scăpa de griji, iar o bună parte dintre ei îşi plătesc taxele integral în primele trei luni ale anului pentru a beneficia de bonificaţia de 10 %.
Mihai Ruşti, purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistrița, spune că în 2013 au beneficiat de această reducere 19.823 de persoane.
În total, până la finele lunii iulie, peste 28.000 de contribuabili din totalul de 45.000 au trecut pragul Direcţiei Locale de Taxe şi Impozite pentru a-şi achita taxele şi impozitele, unii integral, iar alţii parţial.
La bugetul local au ajuns nu mai puţin de 8.000.000 de lei după ce bistriţenii şi-au plătit dările.
Anul acesta, taxele au fost mărite, în urma deciziei Consiliului Local. Pentru terenuri intravilane și extravilane ele au fost majorate cu 20 la sută, iar pentru clădiri impozitele au crescut cu 16,05 procente.