Nici un agricultor din Bistriţa-Năsăud nu a trecut încă pe la Direcţia Agricolă să îşi depună cererea pentru a primi subvenţia care se oferă celor afectaţi de secetă. Chiar dacă aceste cereri se depun încă de luni, micii fermieri nu se arată înteresaţi să primească milionul promis de Guvern.
Deşi încă de luni micii agricultori au putut să îşi depună cererile pentru acordarea subvenţiei “de secetă” la Direcţia pentru Agricultură bistriţenii nu au fost foarte interesaţi de acest lucru şi pe la sediu nu a trecut nici un agricultor pentru a cere banii.
„Noi suntem pregătiţi sa primim pe toată lumea care vine să îşi depună cererea pentru subvenţie”, a declarat Valentin Pop Mititean – directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Bistriţa-Năsăud.
Guvernul României a aprobat zilele acestea schema „Ajutorare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă manifestat în anul 2011-2012, asupra culturilor agricole”. Acest proiect se aplică doar în agricultură, în sectorul vegetal.
Sprijinul financiar acordat este de 100 lei/ha. Cei care depun cereri pentru acest proiect trebuie să ştie că acest minimis se acordă doar pentru suprafeţele de culturi agricol în teren arabil de minim un hectar şi maxim zece hectare.
Cei care vor primi acest spijin financiar nu pot renunţa la calitatea de producători agricoli pe o perioadă de trei ani.
Agricultorii care vor să obţină această subvenţie au putut să îşi depună cererea la Direcţia pentru Agricultură încă din 10 septembrie şi au termen limită până la data de 15 octombrie 2012, banii urmând să vină abia în luna noiembrie.