Competiția „10 pentru Europa” organizată de Cluburile Studențești Liberale (CSL) a nominalizat recent tinerii promovați pe lista PNL pentru alegerile Europarlamentare.
Lista tinerilor liberali este deschisa de Claudia Benchescu, președinte CSL și membră a Biroului de conducere LYMEC (Organizația tinerilor liberali europeni), care ocupă poziția a 8 a din listă, considerată eligibilă. Echipa pentru europarlamentare este completată de: George Stângă – Galați, Raul Stoica – Hunedoara, Diana Nicolae – Neamț, Emil Pantelimon – Covasna, Cătălin Profir – Vrancea, Cristina Mihailovici – Constanța, Adrian Țurcanu – Argeș, Adrian Solcan – Bistrița, Raluca Vartic - Iași, Cristian Ghiță – Sector 3, Bogdan Pater – Bihor, Alexandru Ionescu – Sector 4.
Tinerii candidați liberali au fost selecționați printr-o procedură transparentă, în cadrul proiectului ”10 pentru Europa”. Pe parcursul a cinci luni, peste 50 de tineri din cadrul PNL au trecut prin etapele proiectului, în cadrul cărora au trebuit să adune voturi pentru susținerea candidaturii lor, să organizeze evenimente publice și să prezinte viziunea lor asupra politicilor europene de tineret, managementul fondurilor europene și ”Europa 2050”.
Prezența, în număr mare, a tinerilor liberali pe această listă reprezintă recunoașterea, din partea structurilor de conducere ale PNL, a eficienței cu care cele două organizații se implică permanent în activitățile politice și în promovarea valorilor liberale
Toți cei 40 de finaliști ai proiectului vor face parte din echipa de elită ”Liberali pentru Europa”, care va avea un rol activ atât în campania pentru alegerile europarlamentare, cât și ulterior, în promovarea politicilor europene de tineret la nivel național. Membrii acestei echipe vor funcționa ca un liant între europarlamentarii români și tinerii din România.
Adrian Solcan este membru al Partidului Național Liberal de 4 ani, fost președinte al Clubului Studenților Liberali și membru în Biroul Politic Național al CSL.
Adrian Solcan este absolvent al Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, nivel licență și în prezent studiază afacerile internaționale în cadrul Facultății de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor. Are o largă experință în munca cu tinerii, pe parcursul ultimelor 8 ani a lucrat în mod direct cu peste 1500 de tineri, a inițiat și coordonat peste 30 de proiecte locale și regionale și în perioada 2009-2010 a reprezentat tinerii români la Organizația Națiunilor Unite.
Departamentul de comunicare
CSL-T Comunica